#Suav Yoga | povești despre yoga și orice ne face bine – Mădălina Stoian

Aug 29, 2022

Proiectul Suav(Home)Yoga, care a început ca un jurnal de pandemie, a evoluat subtil. Am început să ne uităm mai mult spre prezent şi viitor decât spre trecut. Am vorbit cu invitaţii noştri şi despre alte practici care ne ajută să fim mai bine, în afară de yoga. Aceasta este povestea Mădălinei Stoian, profesoară de yoga și fondatoarea Maala.

 

Povestește-ne, pe scurt, drumul tău cu yoga, de la practicant de yoga la profesor de yoga.

Acum peste 6 ani căutam un remediu pentru o afecțiune care mă supăra. Am întâlnit într-un magazin naturist un om care mi-a deschis calea către yoga. M-a îndrumat către niște cursuri care aveau să-mi schimbe drumul total. Am participat regulat la cursurile de yoga până când pandemia ne-a ținut în case. Atunci, am continuat practica acasă online, sau chiar singură. Deși de la prima interacțiune cu yoga am simțit că asta îmi doresc să fac, parcă ceva îmi spunea că mai am nevoie să învăț, pentru a putea da mai departe. În pandemie, însă, lucrurile s-au schimbat: m-am simțit pregătită ! Cu toate acestea, a mai durat ceva până am obținut diploma care îmi certifică pregătirea.

A avut pandemia un rol în această poveste ? A schimbat ceva în călătoria ta ? Ce anume?

Pandemia m-a învățat să fiu, eu cu mine, fără frică. Ceea ce până atunci era un clișeu s-a adeverit, probabil, pentru noi toți: că timpul e scurt, că trebuie să trăim momentul, să ne urmăm visele. Și asta am făcut!

Povestește-ne despre proiectele tale actuale, cu yoga sau cu orice ne face bine.

În acest moment administrez cu mare drag magazinul Maala.ro unde creez cu sufletul coliere mala pentru meditație și practici spirituale. Tot aici se pot găsi cristale, brățări din cristale și brelocuri. Toate acestea handmade și 100% naturale. Când nu sunt la laptop, sunt pe salteluță, în aer liber sau în studio, în Constanța, unde predau clase de Yoga – hatha yoga, cu elemente QiGong, Yin Yoga, Power yoga și, foarte curând Pilates.

Cum ai descrie comunitatea de yoga din Constanța?

Comunitatea din Constanța este la stadiul de bebeluș – dornică să experimenteze, dar cu teamă de bau-bau. Să nu ne ascundem după deget, yoga e în continuare văzută ca o practică ocultă, cu intenții negative. E nevoie de multă educație în sensul acesta și multă răbdare și deschidere. În schimb, oamenii care au înțeles că yoga este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru ei, dar și pentru cei din jur, sunt niște oameni minunați cu care îmi face o deosebită plăcere să lucrez.

Pentru orice profesor este important să fie mai întâi el/ ea bine, ca să poată face bine practicanţilor săi. Ce faci tu ca să fii bine (cum arată practica ta personală) ?

Zâmbesc! Respect niște ritualuri personale care mă țin la suprafață, indiferent de situație. Purific frecvent spațiul, dar și pe mine, mă conectez cu cristalele mele, meditez zilnic cu recunoștință, ascult și recit mantre și practic yoga cât de des pot, singură pe salteluță și, în rest, cu oamenii mei frumoși.

Ştim că este important să avem grijă de noi şi să practicăm continuu. Dar oare ai un truc care să te ajute să îţi ridici energia şi starea de bine rapid, dacă ai nevoie ? Ai vrea să ni-l împărtăşeşti ?

Respirația. Întotdeauna respirația. Și, dacă e nevoie de și mai multă energie bună, Shake the tree – un exercițiu din QiGong care aduce imediat energie în corp. Garantez rezultate imediat – inclusiv zâmbete!

Povestește-ne despre brandul tău, Maala. Cum ți-a venit ideea? Cum se leagă (sau cum nu se leagă) de activitatea ta de profesor?

Brandul Maala a luat naștere în 2021, când viața mea nu era chiar pe culmile succesului. Eram nefericită. Eram departe de casă, într-o relație toxică, aveam un job care nu-mi aducea satisfacții și nu prea mulți prieteni în jur. Momentul în care am decis să încep să creez coliere pentru meditație a fost momentul în care îmi căutam pansament pentru răni. M-a ajutat și m-a salvat.

În sine, crearea de coliere este o modalitate de a medita și a te interioriza. Am păstrat pe cât posibil tradiția, care spune că în timpul realizării colierelor se recită mantre. Am făcut asta și o voi face în continuare pentru a mă asigura că acestea pleacă de la mine încărcate cu cea mai bună energie.

Port mereu în timpul practicilor coliere sau brățări din cristale pentru a-mi amplifica intențiile și a mă susține.

Care a fost cea mai memorabilă întâmplare legată de Maala până acum?

Cele mai memorabile momente sunt acelea când clienții revin la mine să-mi mulțumească pentru ceea fac, să mă copleșească cu complimente și urări. Sunt clienți care revin iar și iar, cu care am legat prietenii frumoase și care au venit de la mulți kilometri distanță să participe la clasele mele de yoga. E minunat să văd cum se împletesc așa frumos cele două pasiuni.

Mulțumesc din suflet!

Namaste!